Să scriu… să nu (mă-n)scriu…

Mult curaj îmi trebuie ca să fac următorul pas, adică înscrierea mea în mega concursul SuperBlog 2012 (asta după ce anul trecu m-am înscris și după 3 runde l-am abandonat cu brio ).

Sper ca anul ăsta să fiu mai conștiincios, nu de alta, dar acum am și un oponent direct, cu care voi încerca să fac o concurență constructivă, poate îmi va fi motivația de a merge mai departe.

Hmm…. ce pot spune, decât îi rog pe cititorii mei, în jur de 20-30 de mii de unici (asta se vrea o glumă) să mă susțină, nu de alta, dar eu sper ca toamna asta să nu dorm ca cea trecuta și să fiu un redutabil participant.

iPhone 4S la Vodafone

De aseara (mai bine zis de astazi) de la ora 00:00, datorita unui eveniment desfășurat simultan în mai multe orașe (mari) ale tărișoare noastre avem iPhone 4S la vânzare aceasta bijuterie telefoanelor inteligente. Ceea ce m-e ciudă, dar trebuie să mă consolez cu ideea este că în locațiile participante “bloagherii” au pus-o de o petrecere după lansarea acestuia, dar eu fiind un mic “blogăraș” de provinție nu am putut să ajung la faimoasa lucrare.

Cert e că cei de la Apple din nou au făcut un pas mare înainte oferindu-ne acest calculator de buzunar care cu siguranță va încânta sufletul celor care vor avea ocazia să și-l permită. Eu din păcate mă mulțumesc doar cu privitul și cu speranța că răspunsul la întrebarea “De ce îmi doresc un iPhone 4S de la Vodafone?” a fost convingător și mă va ajuta să câștig cei 1000 de Euro puși la bătaie de cei de la Vodafone prin intermediul celor de la BlogalInitiative.

Io vreau un iPhone 4S

Cei de la Blogal Initiative m-au provocat sa spun de ce îmi doresc un iPhone si poate si reușesc sa capăt unul dacă conving. Înainte de a începe motivaţiile pentru care îmi doresc “ghegiătul” ar trebui să mă autojustific cu 2 chestii: 1. fiind un premiu oferit de Vodafone vreau să spun că am scris şi rele despre Vodafone şi acea scriere va trebui să rămână ca şi mărturie despre realitatea de atunci (lucru care sper ca nu îmi va afecta şansele de participare) şi 2. cunoscuţii mă cunosc şi ştiu că nu sunt fan al produselor Măr, dar asta nu înseamnă că nu îmi plac ci pur şi simplu eu nu mă pot ridica (momentan) la $tandardele impuse de ei şi atunci zic că strugurii sunt acri.

Acu să revenim la întrebarea la care io încerc să îi ofer răspunsul: De ce îmi doresc de la VODAFONE un iPhone 4S?

Aşa ca introducere vă pot spune că domnii de la Vodafone organizează una bucată lansare la vânzare produs iPhone 4S pe data de 11.11.11 adică într-o zi ce sună bine şi exact la începutul ei adică la ora 00:00, lansare la care participă mai mulţi bloggeri, se desfăşoară simultan în mai multe locaţii şi care propune nişte preţuri promoţionale pentru scula lansată (asta aviz doritorilor şi posesorilor de po$ibilități de achiziționare).

Și amu răspunsul: de ce vreau iPhone 4S și de ce de la Vodafone.?

Voi începe cu motivația rețelei “care este” faptul că eu oricum sunt client Vodafone de mai bine de șapte ani, iar acest lucru cred că (cu toate problemele pe care le-am spus cu ceva vreme în urmă) spune ceva. Și atunci când ai un iPhone știi că ai nevoie de un Internet de calitate, iar Vodafone este cu siguranță în România o alegere de top de care nu vei regreta, pentru că internetul (pe care eu îl folosesc de altfel) merge bine și nu te lasă la greu, are semnal mai peste tot.

Telefonul mi-l doresc pentru că SUNT UN MARE fan al tehnologiei în general și al smartphone-urilor în special, pentru că telefonul este cam tot ce e mai bun în acest domeniu în prezent, are un procesor (acel A5) care îl face zbârnâie, și culmea cu un consum mai mic de corent (adică autonomie mai mare), pentru că îmi doresc și eu din adâncul sufletului atunci când mai captez diverse instantanee să am cu mine o cameră foto de calitate cu care să reușesc să le dau mai departe, pentru că promit că dacă îl voi avea nu îmi voi face poze cu el în oglindă să se vadă mărul și nici nu îl voi scoate pe masă la un club de fițe (foarte atent tot cu fața în jos să se vadă același măr), mi-l doresc pentru că pot naviga cu el pe net, adică mai pot și eu schimba status-ul (vechi de 3 luni) de pe Twitter, mai dau un comentariu la Feisbuc, atunci când sunt pierdut (în spațiu) într-un oraș mai aflu și eu de unde pot să mânc ceva, și astea cât și multe altele le pot face obținând o căruță de aplicații (adică progrămele) din Store-ul celor de la Apple. Așa si mai vreau să vorbesc cu tanti Siri să văd dacă înțelege engleza de Rusia cu care eu mă laud.

Cam astea ar fi (pe scurt) motivațiile pentru care îmi doresc iPhone 4S de la Vodafone. Am preferat ca în doleanțele mele să nu intru în detalii tehnice ca sa nu mă înec (nu te bagi la oi când plouă), dar știu un lucru care rezumă tehnica acestei minunății: ele este acolo pe un vârful munților Himalaia  și privește cum ceilalți producători de telefoane inteligente se chinuie să escaladeze Carpații, pentru că domnu’ Jobs a avut grijă să lase o moștenire frumoasă și măreață.

Cadouri cadouri cadouri

Luna octombrie e cea mai nasoala luna din lunile anului, iar asta se întâmplă pentru că în și-au găsit timp să se nască toții cunoscuții din zona mea, respectiv 2 nașe (din 2 posibile), 2 cumnați (din 2) una bucată frate (din 2) una bucată nepot (din 1), așa că vă dați seama că Ministerul de Finanțe pentru luna Octombrie este DEVASTAT, iar eu trebuie să îi împac pe toți, sau cel puțin aproape pe toți.

Acu ce înseamnă pentru mine cadou e destul de complicat, pentru că eu văd noțiunea de cadou altfel de cum alții. Pentru mine cadoul este ceva oferit din inimă cu drag, de multe ori nici măcar din obligație și care trebuie să reprezinte ceva pentru cel care îl primește cât și pentru cel care îl oferă.

Dacă îmi permiteți voi și cataloga aceste cadouri în câteva categorii (vrând nevrând îmi veți permite sper să aveți răbdare să îmi citiți neroziile) în primul rând sunt cadourile oferite din complezență (vine cineva la tine și ca să se scape îți dă cadou o sticlă de vin pe care ori a cumpărat-o la reducere ori o are și el primită din vechea lui colecție da nu dă 2 bani pe ea), de obicei procedura pentru acestea este de felul următor: omu vine și își aduce un obiect inutil sau extrem de ieftin (cumpărat de la chinezii care mai nou fac hand made – dacă faci calcul la 2 miliarde de oameni dacă face fiecare câte 2 hand-made-uri acopera restul populației globului), cel de-al doilea fel de cadouri pe care le primești sau le oferi sunt cele pentru care îți bați buzunarul când le cauți, problema e că nu știi sigur dacă și vor satisface plăcerile celui care le primește (am io pe cineva care îmi face cadou de vreo 5 ani încoace câte un pulover – gestul e frumos în sine… da pe mine nu mă dă pe spate), dar asta nu înseamnă că trebuie să vă taie vouă avântul (cititorilor mei) de a îmi oferi cadouri scumpe; cel de al treilea fel de cadouri sunt cele despre care vorbeam la început, cele făcute din inimă, care de multe ori se întâmplă să nu coste enorm, da’ să ofere o satisfacție foarte mare.

Misiunea mea pe ziua de astăzi este să mă duc (iar) în viitor și să îmi imaginez cum vor fi cadourile ideale peste 20 de ani. Misiune cu diverse complicații, dar nu dificilă, iar pentru a vedea cum vor evolua cadourile peste 20 de ani poate ar fi bine să ma duc în trecut în urma cu 20, 200 chiar și 2000 de ani și să ne dăm seama că noțiune de cadou a fost și cu siguranță va rămâne la fel, așadar probabil cei cu o situație materială nu prea fericită se vor mulțumi să își ofere cadouri simbolice (să mă înțelegeți clar acest simbolism al cadourilor e de multe ori mai frumos decât cadourile oferite la cantitate) care pot fi hand made-uri (va dați seama peste 20 de ani când cel mai probabil roboții vor face până și treaba ai la care se folosește hârtia igienică cât de măreț va fi un lucru hand-made) sau micile mărunțișuri frumoase care ne înseninează ziua; probabil cei mai cu dare de mână (în prezent a se citi bogătani, parlamentari care sug seva statului, cocalari, parveniții societății și alte forme dezgustătoare ale bogăției) își vor oferi cadou unul altuia ultimul model de (n-a)Ifone, tabletă sau nici te miri ce ghegiăt om mai inventa, tații criminali le vor face cadou odraslelor iresponsabile mașini de milioane de roboței putere cu care vor putea călca pe cine vor vrea ei, iar viitorii conducători ai lumii vor avea parte de mătuși (Tamare și alte neamuri) care să le ofere cadouri începând cu vile extravagante pănă la mii și mii de hectare de pământ și alte bunătăți.

Cam asta e ideea mea de cadou al viitorului și vreau să cred că noțiune de cadou nu se va schimba în timp, pentru că deși are și el o parte „malefică” fiecare dintre noi ne bucurăm când primim un cadou.

Acest post este scris pentru concursul SUPERBLOG 2011 etapa nr. 7.

Țara jucătorilor

Când eram eu tânăr (hă hăăă dragii moșului), de fapt nu de așa mult timp singurul motiv pentru care existau calculatoarele era GAMING-ul, acum că ne jucam Need for speed 2 (și acum mai țin mine cum cu ajutorul unui cheat puteam merge cu WC din acela ca la țară de lemn), Starcraft (cu rețele trase de la un bloc la altu’, noroc că pe atunci nu erau vecini ocoși care să te reclame) sau Team Hospital (cu oameni cu capu’ mare ca și boala), singura motiv pentru care exista pentru noi PC-ul era doar jocuri, aveam în zona noastră un prieten care lucra ceva 3D Studio Max (dura vreo 4-5 ore să randeze un peisaj), dar bineînțeles că niciunul dintre noi ăștia intelijenții nu eram capabili să îi remarcăm munca sau să îi vedem potențialul (noi ne vedeam de rețeaua noastră). Între timp lucrurile au evoluat noi ăia ce ne jucam in rețea am crescut mari (în înălțime și la vârstă, minte ioc) și am plecat care încotro în lume, doar unul din noi  a mai rămas gamer cât de cât , restul doar stăm și pierdem timpul pe Internet cu calculatorul.

Tema pentru care io scriu azi e depre jucători și despre modul în care aceștia fac își aleg PC-urile cu care trebuie să dea gata un joc (fie el în rețea sau alte forme). Sunt sigur că acum ar merge ca vântul un sistem ROG de la Asus și oare loading-urile de la Stracraft (în jur de 17-18 erau la noi ) ar mai exista pe aceste bestii? Oare cum ar fi să ne putem juca și să ascultăm în același timp muzică (apropo ne era de inimaginat așa ceva), oare cum ar fi să lucrezi în 3D Studio Max și să nu stai 3 ore până îți procesează o comandă, și cel mai tare țin minte overcloaking-ul când ne chinuiam să facem din procesor de 100 unul de 125 (ce mai mare realizare a fost 133) fără ca WinBLOWS-ul să crape, oare cum ar fi acum să vrei să faci un over. și să nu ai niciun fel de problemă. Ei pentru Gamerii din ziua de azi (fericiții!!!) ASUS are soluția și îi spune Republic of Gamers fiind vorba atât despre calculatoare cât și periferice special create pentru a satisface nevoile unor jucători înrăiți.

Acest articol este scris pentru concursul SUPERBLOG 2011 etapa 6.

Cauta-ma dupa 15 ani

Acum 15 ani stăteam în fața blocului și “filozofam” despre tehnologia viitorului. Prietenii mei (eu am avut primu’ prin 2003) aveau PC-uri 486, iar cei mai bazați dintre noi aveau Pentium 1. Configurațiile erau ceva de genu: PC cu procesor cu frecvența de 100 (maxim 200)  de Mhz, 32-64 de rami, HDD de 500 MB către un giga (și acum îmi aduc aminte ce teroare era pentru noi care aveam un HDD de 500 de MB că trebuia instalat Windows 98 care avea vreo 300 de MB – de acolo și vorba, veche din batrâni , need more space, delete Windows), iar cei dintre noi care aveau o placă video, de 4-8 MB (că mai mare nu era), erau șefii rețelei pe care o aveam. Internet pe vremea noastră era, da’ foarte puțin , adică aveau unii dintre noi internet prin dial-up, și acum îmi mai amintesc cum suna modemul, noapte la doișpe când ne ardea și nouă să ne conectăm la net, și cum stăteam să ne rugăm să crească viteza aia minunată de câteva sute de biți (sper să nu greșesc), țin minte bucuria cea mare când ne-a băgat centrala digitală Romtelecomul și aveam 1-2 kilo pe secundă stabili. Ei dragi copii (și cei de 20 de ani pentru mine sunteți copii că n-ați prins voi tehnologie din asta) cam astea sunt condițiile pe care le aveam pe când am început io să miros calculatoarele (miros pe care îl iubesc acu’ atât de mult).

Asta era acu ani de zile buni, în prezent avem ce avem calculatoare de calculatoare. Dilema ce mare și pe care eu o să încerc să o elucidez ce vom aveam în 15 ani de acum încolo.

Eu nici nu aș fi visat că poate fi adevărat ceea ce avem acum și tocma de aia mi-e foarte greu să îmi imaginez ce vom avea peste 15 ani, dar plecând e la niște premize pe care le avem noi acum cât și de la niște idei (mamă! sunt inovativ!) pe care le am (stați liniștit, cu siguranță nu sunt primul), voi încerca să îmi imaginez PC-ul viitorului.

Primul dintre lucruri în cel mai apropiat toată lumea va vrea ca ceea ce ei numesc calculator personal să fie cât mai portabil, adică să îl avem cu noi tot timpul. Ne vom zbate să condensăm tehnologia în spații cât mai mici (avem laptopuri, tablete). Probabil sistemele de operare vor fi cu consumuri cât mai mici de resurse, pentru a nu ”înzestra” minunățiile tehnicii cu poveri suplimentare. Ne vom ține tot mai multe informații în nori (la fel ca și capetele) și astfel vom avea nevoie dar și cu siguranță acces la Internet (lucru de care se vor ocupa providerii de net cu ”oferte speciale”). Idealul meu de PC de peste 15 ani este o cutiuță cam cât un mobil, pe care să o transformăm oriunde în box-ul nostru de informații.

Acest post este scris pentru SUPERBLOG 2011, etapa 5.

Ghid in țara mea

Să presupunem că sunt vizitat, de un prieten dintr-o țară îndepărtată (că doar nu or veni extratereștrii oblu amu când m-am înscris și eu la un concurs cu blogu’ meu), și io trebuie să îi fiu ghid (ghidul este persoana aia care știe câte în lună și în stele despre toate locurile pe unde te preumblii, de exemplu aici Mihai Viteazu s-a împiedicat, mai încolo dacă sunteți atenți veți observa că plutește răhățelul calului lui MV pe care l-a făcut când și-a văzut stăpânul lat, șamd), așa deci m-am gândit că persoana care ar putea fi cel ghidat de mine prin frunza doamnei Udrea ar putea fi o cunoștință de a mea de la celălat capăt al pământului, Gilberth. Omu și-a anunțat prezența pe plaiurile mioritice și va sta vreo 5 zile pe capu’ meu, perioadă în care m-a rugat să îi arăt ceva din România care să îl dea pe spate, așa că i-am propus să aterizeze (întreg) pe (giga)aeroportul din Sibiu, pentru că urma să îi arăt împrejurimile. Cum omu e tare stresat și nu vrea să își încarce capu’ cu prea multe lucruri despre țărișoara noastră mi-a spus să nu îi arăt mai mult decât 3 puncte mari late și frumoase ale țării, lucru care e destul de greu, eu fiind entuziasmat și plin de dorință să îi arăt tot ce știu si tot ce pot. Dar a trebuit să mă conformez.

L-am aștepta pe om la Sibiu și de aci am închiriat una bucată mașină de la sponsorul articolului Autonom, cel care pe parcursul celor 5 zile ne-a pricopsit cu o frumusețe de mașină. Și ne-am dus (la drum nu vă bucurați de dispariția mea… mai am io multe de spus în lume!). Locațiile pe care eu le-am ales fură următoarele:

Evident Sibiul de unde am plecat că dacă tot eram acolo (și nu vroiam să pierdem o zi pe drumuri înjurând autostrăzile fictive ale conducătorilor noștri) să îi arăt omului ce a făcut neamțu’ cu ocazia anului 2007, când Sibiul a fost Capitala Culturală Europeană, și am ce să îi arăt, un centru medieval foarte frumos, și foarte bine renovat, care e plin de terase (cam scumpe ce-i drept) foarte frumoase, o mulțime de biserici construite în perioada medievală dar și mai vechi, ce arată modul în care s-a dezvoltat cultura românească (din păcate sub stricta oblăduire a altora că noi nu prea am fost nici nu suntem capabili de nimic).

După ce l-am înnebunit pe om de cap cu Sibiul, am zis că ar fi frumos să îi arăt minunăția de șosea cu care presimt că în viitor le vom fura ochii străinilor și anume Transalpina, șușa proaspăt reabilitată (termen folosit de guvernanți) dar care și arată demențial, extraordinar, minunat, pentru că până să ajungi la mai mult de 2000 de metri altitudine ai de văzut o mulțime de peisaje frumoase înfricoșătoare, dar extraordinare.

Cea de a treia alegere pentru prezentare este Alba Iulia, acest orășel ce a răsărit din propria-i cenușă ca și păsărica Foenix, și care își va dovedi cu siguranță potențialul și capacitățile turistice în anii ce vor veni, pentru că are o cetate foarte frumos renovată, care este promovată cum se cuvine, pentru că atunci când te plimbi printre ziduri are un frumos aer medieval, e interesant să vezi cum se plimbă “vechii soldați” pentru a păzi cetatea, e frumoasă schimbarea de gardă cu salve de tun, sunt frumoși caii de rasă care vin și ei la schimbul de gardă, multe sunt spectaculoase, dovedindu-se încă odată că daca se vrea se poate și în Românica.

Ei dragii moșului cam astea sunt cele 3 puncte pe care eu le-am gândit ca frumoase puncte de vizitat în tărișoara noastră.

Și bineînțeles că postul acesta l-am scris în cadrul concursului SUPERBLOG 2011

Plăceri (ne)vinovate

Pornind de la ideea că avem una bucată laptop VX7, o minunăție de leptoc, ar trebui să îmi imaginez o plăcere vinovată după cum spune tema dată în cadrul concursului SUPERBLOG 2011, de-a mea. Oricât de mult mi-am stors creierii să obțin și eu ceva plăceri care m-ar putea învinovăți numa’ nu găsesc. și tot scormonind io așa mi-am adus aminte ce îmi place mie cel mai mult și mai mult, da nu îmi permit, nici financiar și nici altfel să fac.

Mi-aș dori să mă cocoț într-o mașină și să fac turul Europei, dar mașina să fie măcar un BMW seria 3, să nu am grija banilor, a reviziilor și a cazării, pur și simplu să mă sui în vehicol și să merg cât văd cu ochii să descopăr minunățiile bătrânului continent.

E, cam asta e plăcerea mea ascunsă, mai jos am să vă dau io așa ca să vă faceți inimă rea niște poze și un clip al bestiei care m-a mânat să scriu acest post.

 

Acest post face parte din Etapa a 3a a concursului SUPERBLOG 2011

Geanta de drum

Hmmmm… plec la drum și-mi trebe jantă, asta da dilemă, ce fel de geantă, ce mărime, ce model sau ce fel aș alege, asta e o problemă la mine, pentru că cei din anturajul meu mă știu: am două mari caracteristici, prima ar fi că întotdeauna îmi pun un bagaj exagerat de mare cu mine, oriunde eu mă duc trebuie să iau lucruri mai multe decât îmi vor fi necesare, întotdeauna mă întorc cu haine nepurtate în geamantan, a doua ”problemă” a mea este faptul că aproape întotdeauna uit câte ceva util. Ca să vă conving că este drept ce fac am să vă spun vreo două întâmplări care să vă elucideze și pe voi cât de aerian sunt.

Prima este plecarea mea în Anglia. Aici problema și dilema mea cea mai mare a fost că trebuia să mă încadrez cu toate lucrurile într-un rucsăcel mic, pentru că mergeam cu avionul și mno, bagajul la cală costă și e chiar inutil aș putea spune atunci când mergi 3 zile într-o vizită. Așa că am fost nevoit să mă încadrez în aceste măsuri ultramici și extrem de dificile de încadrat pentru mine, dar cumva am reușit, să umplu un rucsăcel cu lenjerie intimă cat ar purta un om în trei săptămâni, lenjerie cu care bineînțeles m-am întors acasă, cu (d)efecte personale de-a mele, pe care nu le-am folosit deloc, și am uitat evident lucruri importante ca: încărcătorul de maşină pentru telefon (ne+am întors cu maşina şi eu aveam telefon cu GPS, DEAGABAAA!!!) şi suportul (tot de maşină) pentru telefon, astfel că datorită uitării / dezorganizării mele a trebuit să venim în goană, să nu ne pierdem de cărăușii noștri care aveau GPS (și uite așa am ratat eu și un mic Road-Trip, pe care l-am transformat în fast-trip).

Cea de a doua întâmplare a avut loc în vara aceasta când am plecat la mare, aici aveam să mă încadrez într-un geamantan decent, nu foarte mare, dar OK, doar mergeam o săptămână, nu plecam în armată. Bineînțeles că și aci am făcut-o de oaie, rău de tot. Am început să fac bagajele și am băgat, 10 miliarde de perechi de chiloți că poate vine vreo furtună soalară și rămân în Bulgaria și mno nu poți rămâne în vremuri apocaliptice cu izmenele murdare, am pus 10 perechi de șosete (și nu am purtat nici măcar una că toată ziua am fost încălțat în șlapi), o pereche de pantofi sport (pe care i-am purtat o singură dată), o pereche de sandale pe care nu le-am purtat deloc, o geacă de ploaie (n-a fost niciun strop de ploaie timp de 7 zile), 2 perechi de pantaloni lungi, una pentru ocazii (n-am fost decât la plajă și înapoi) și una în caz că era frig (seara era 20 de grade – no need), și uite așa am plecat cu un geamantan plin cu nimicuri și am uitat (SURPIZĂ!!!) aparatul foto, chestia de care aș fi avut nevoie tot la 5 minute. Iată cum pot să vă ofer și acest al doilea exemplu de cât de bun organizator de bagaje sunt. Poate ce ar mai trebui menționat e că, în niciunul dintre aceste voiaje nu am fost cu Ioana (soția mea), care de altfel, deși se mișcă mai ”femeiește” organizează foarte bine bagajele (da să nu îi ziceți asta că i se suie la cap ).

Așa… și acu că v-am făcut curioși de bagaje (sper ca nu v-am plictisit) am să vă povestesc despre preaminunata promoție pe care am descoperi-o ca și concurent al concursului SUPERBLOG varianta 2011 (pentru care și scriu acest articol), și anume promoția la produsele American Tourister, oferită de către Real, și din câte am văzut promoția chiar e tare, adică merită, pentru că produsele chiar au prețuri mici (până și în America, țara unde se produc sunt mai scumpe) si calitatea SUPER MEGA EXTRA BUNĂ. Și așa poate scap și eu de îmi cumpăr niște bagaje de calitate, în care să fiu mai organizat la bagaje.

Superblog 2011 – Etapa 2

Despre sunet

Sunetul… unul dintre simțurile omului, cel care de multe ori ne luminează viața și ne încântă sufletul. Sunetul care de multe ori este agasant atunci când ne încărcăm de decibeli și ne ducem urechile până aproape de surzire, iar uneori printr-o muzică suavă clasică ne încântă inima.

Saptămâna trecută am participat la Alba Iulia la festivalul Dilema Veche la două evenimente ce mi-au trezit simțurile prin sunet. Primul dintre ele a fost concertul (pe care l-am prins doar parțial) al celor de la CARGO, și care mi-a adus aminte de vremurile când eram licean și dansam împreună cu o masă de roackeri (dansat impropriu spus, eram prins între ei) pe acea muzică. Al doilea eveniment (pentru mine de o intensitate mult mai MARE) a fost concertul lui Alexandru Tomescu în care a prezentat fragmente din Capriciile lui Paganini,. este necesar doar să auzi pentru a conștientiza complexitatea acestuia (se spune că Paganini și-ar fi vândut sufletul diavolului pentru a compune aceste Capricii).

Îmi puneam tot zilele trecute întrebarea: oare cum aș putea retrăi aceste sentimente profunde, și răspunsul nu a întârziat să apară atunci când am descoperit că trebuie să scriu despre noile laptopui Asus N55 si N75, fiecare dintre ele avand dotari de top cu procesoare din alea de sus de tot, cu rami mai mulți decât suficienți, capacitate icstrem de suficenta, ecran mega-super-giga… bun și questia cu care m-a cumpărat pe mine sistemulde sunet 2.1 intergrat (!!!da!!!integrat!!!) Bang Olufsen (ori din câte am auzit, păcat că nu îmi și permit, nenii aștia de la Bang atunci când fac ceva îl fac de cea mai ce calitate), firmă care doar să îi rostești numele și te ia cu fiori pe șra spinării.

Deci dacă vreodată voi vrea ceva cu care să retrăiesc atât puterea sunetului de la un concert rock cât și senzualitatea de la un recital de muzică clasică eu aș apela cu încredere la aceste minunății ale tehnici și upgrade-uri ale sunetului: ASUS N55 și ASUS N75.

Acest post face parte din maratonul SuperBlog 2011